Numerologie
Fidelia
previziuni
8

Profilul numerologic
al celor născuți pe data de 8 a lunii

Fie că te-ai născut pe data de 8 a lui ianuarie sau noiembrie, simplul fapt că-ți sărbătorești ziua de naștere în a opta zi a oricărei luni spune unui numerolog mai multe lucruri despre tine decât ai putea tu s-o faci. Dacă vrei să afli cum te-ar putea vedea un astfel de specialist prin prisma acestui număr, te invităm să citești paragrafele de mai jos. Te poate surprinde acuratețea lor!

Puncte forte

Dacă-ți sărbătorești ziua de naștere pe data de 8 a oricărei luni, șansele sunt mari să dispui de un simț al concurenței extrem de ascuțit, ceea ce te face extrem de competitiv pe mai toate palierele vieții tale. Ai o personalitate deosebit de puternică, fapt care reiese din felul în care gândești, vorbești și acționezi. Nu-i de mirare că ceilalți te consideră un adversar de temut, chiar redutabil.

Provocările nu te sperie, ba chiar îți resuscitează spiritul (latent) de învingător. Iar faptul că nu te pierzi în momentele critice face din tine o persoană la care cei din jur apelează ori de câte ori se află în impas. Nu te puține ori afli astfel că ți s-a dus vestea pentru stăpânirea de care dai dovadă în situații în care alții ar claca. Mizează pe acest dar de fiecare dată când te trezești la ananghie.

Puncte slabe

Caracterul tău puternic te poate face insensibil uneori la slăbiciunile și neputințele celorlalți. Dacă tu trăiești după deviza "Nu există Nu pot!, ci doar Nu-mi doresc suficient de tare!", nu-nseamnă că și cei din preajma ta ar trebui să se ghideze după ea. De asemenea, s-ar dori să nu cedezi tentației de a căuta gâlceava și-ntrecerea cu lumânarea. Evită să-ți măsori forțele când nu-i cazul.

KA (Suflarea de viață)

(partea dominantă a sufletului conform vechilor egipteni)

Vechii egipteni îi asociau lui Ka conceptul pe care noi îl cunoaștem sub numele de "suflare de viață", acea scânteie divină fără de care omul n-ar fi altceva decât o bucată de lut.

Guvernat fiind de această componentă a sufletului, înseamnă că ești o persoană efervescentă și pozitivă. Îți vine natural să trăiești momentul, fapt care te face o prezență agreabilă și la mare căutare, indiferent de anturajele pe care le frecventezi. Dinamismul se numără printre trăsăturile tale dominante și nu ești genul de om care-și reprimă emoțiile, ascunzându-și sentimentele.

Ziua de naştere

Alege ziua ta de naştere pentru a citi caracterizarea numerologică.

$"Înţeleptul îşi conduce steaua,$ignorantul este condus de ea."$$$Învaţă ştiinţa astrelor!

Următoarea serie a cursurilor de astrologie şi numerologie începe în 8 decembrie 2017
AstroDex
Terapii Naturiste